În perioada 20 – 30 aprilie 2024, Biblioteca Metropolitană ”Mihail Sadoveanu” din București va găzdui expoziția de pictură și desen a artistului vizual Aurelian Broască.

Vernisajul va avea loc marți, 23 aprilie, ora 17.

În deschidere va lua cuvântul Roxana Bărbulescu, critic de artă.

”Apetența pentru redarea chipului uman este o constantă în arta lui Aurelian Broască. Varietatea fizionomiilor și atitudinilor umane reprezintă o sursă inepuizabilă de inspirație pentru realizarea lucrărilor sale realizate în ulei, acuarelă, pastel sau creion. În expoziția găzduită Biblioteca Metropolitană ”Mihail Sadoveanu” din București putem admira o serie de acuarele și desene, de mici dimensiuni, ce vin ca o completare a lucrărilor realizate în ulei ce au fost expuse anul trecut la Muzeul de Artă din Constanța.

Artistul traduce vizual starea umană, în flexibilitatea și dinamica ei, într-o viziune originală și un limbaj propriu de redare în care se remarcă o simplificare a scriiturii picturale și o spontaneitate în redarea trăsăturilor dominante ale chipurilor umane ce demonstrează calitatea de bun desenator a lui Aurelian.”

Roxana Bărbulescu, critic de artă

www.artar.ro

AURELIAN BROASCĂ

S-a născut la 10 iulie 1971, în Constanţa.
Este absolvent al Academiei de Arte Plastice Bucureşti, 1996, Secţia Pictură,
Membru al Uniunii Artiştilor Plastici, Filiala Constanţa din 1996,
Membru al Consiliului Director, Filiala Constanţa a UAPR(CIF 24801081) 2006 – 2008.
Preşedinte al Consiliului Director(din 2008), Filiala Constanţa a UAPR(CIF 24801081),
Profesor în cadrul Colegiului Național de Arte „Regina Maria” Constanța(din 1999).

http://aurelianbroasca.ro/

Biblioteca Metropolitană ”Mihail Sadoveanu”,

Str. Tache Ionescu nr.4, București

Program de vizitare: luni 9 – 16, marți – vineri 9 – 19, sâmbătă 9 – 13